Sărbători Pascale fericite!
13/04/2017
Copii din sistemul de protecție, la Motoinocența 2017
30/05/2017

15 copii din sistemul de protecție, la Hope Concert

15 copii din sistemul de protecție a copilului din Maramureș participă, în 7 mai, la Hope Concert, la Ateneul Român. Tinerii vor cânta în cadrul acestui eveniment împreună cu Corul Madrigal.

Hope Concert este o gală organizată de Hope and Homes for Children în beneficiul celor mai vulnerabili dintre copiii României. Cea de-a cincea ediție aduce pe scena Ateneului unii dintre cei mai importanți artiști ai momentului: Loredana, Andra, mezzosoprana Roxana Constantinescu, Adrian Despot, actorul Marius Manole, Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo, pianistul Andrei Licareț și Corul Național de Cameră ”Madrigal–Marin Constantin”. Evenimentul va avea loc în 7 mai, de la ora 19, la Ateneul Român.

Mulțumim Fundației HHC România pentru invitație și îi felicităm pe reprezentanții acesteia pentru implicarea activă în rezolvarea problemelor specifice domeniului în care ne desfășurăm activitatea. Având în vedere buna colaborare pe care o avem, vă asigurăm că DGASPC Maramureș va fi alături de dvs. și în proiectele viitoare, ca un partener activ, puternic interesat în asigurarea condițiilor optime pentru dezvoltarea și succesul în viață al copiilor și tinerilor din sistem.

Administrare site | Administrare website | Realizare site