Activități organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului
01/06/2016
Grădinița de Vară, program de sprijin pentru incluziunea școlară a copiilor de pe Pirită
16/06/2016

2 Iunie, Ziua Națională pentru Adopție

Toți copiii au nevoie de o familie!

2 Iunie 2016

Comunicat de presă

„Ziua Națională pentru Adopție” este pentru noi o ocazie specială în care îi sărbătorim pe toți acei copii speciali și pe părinții lor adoptivi, care le-au oferit acestora șansa unui nou început, într-o nouă familie, care îi înconjoară cu dragostea și căldura pe care numai un părinte o poate dărui.

Copiii nu ni-i putem alege, nu îi putem programa să corespundă unei imagini ideale pe care am avea-o în raport cu ei, îi acceptăm așa cum vin pe lume, ne bucurăm nespus atunci când îi ținem prima dată în brațe, le oferim toată dragostea noastră și ne luptăm toată viața să le oferim cele mai bune șanse și oportunități.

Toți copiii au nevoie de dragoste, înțelegere și stabilitate. Dorința și speranța de a avea o familie, pe care o citești în ochii copiilor cu vârste mai mari este mai profundă și mai dureroasă decât în cazul celor mai mici.

Cred că este timpul să renunțăm la prejudecăți sau reţineri, să vedem lucrurile dintr-o altfel de perspectivă și să înțelegem ca societate că toți copiii noștri au nevoie de o familie, iar bucuria pe care ți-o oferă un copil nu este un lucru care este condiționat de vârstă, culoarea ochilor sau a tenului.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție consideră că adopția trebuie să rămână în continuare o prioritate pentru toți copiii aflați în îngrijirea statului, dat fiind că aceasta rămâne singura soluție prin care ei primesc șansa la o nouă viață, într-un mediu familial stabil și permanent.

ANPDCA dorește să îi asigure pe toți cei doresc să adopte că modificările aduse legislației în domeniu, în cursul acestui an, vor contribui la flexibilizarea procedurilor și crearea premiselor identificării unei familii adoptatoare pentru cât mai mulți dintre copiii, care în prezent se află în sistemul de protecție specială.

La sfârșitul anului 2015, la nivel național, erau înregistrați 2953 copii adoptabili și 1780 familii adoptatoare.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție

De la începutul acestui an, în Maramureș au fost adoptați trei copii. Totodată, în evidențele DGASPC figurează trei încredințări în vederea adopției și două încuviințări de deschidere a procedurii adopției interne. În anul 2014 au fost înregistrate șapte cazuri de adopție, iar anul trecut au fost adoptați nouă copii.