Sute de susținători ai campaniei umanitare “Camarazi cu suflet pentru Ștefania și Daniel”
25/03/2019
Anunț organizare concurs
28/03/2019

Cinci medalii câștigate de tinerii maramureșeni din sistemul de protecție specială la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, Abu Dhabi 2019

Patru tineri cu nevoi speciale din centrele sociale aflate în subordinea DGASPC Maramureș au participat, în perioada 7 – 21 martie, la Jocurile Mondiale de Vară – Special Olympics – din Abu Dhabi, cel mai important eveniment sportiv mondial dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale, cu sprijinul Special Olympics România și Hope and Homes for Children.

Sportivii maramureșeni au obținut rezultate fantastice: au luptat cu peste 7.500 de sportivi din 190 de țări și s-au întors în Maramureș cu două medalii de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz:

Daniel Tănase – medalie de aur la mini suliță, medalie de argint la 100 metri

Suzana Varga – medalie de aur la proba de mini suliță, locul 6 la 100 metri alergare

Alina Estera Moldoveanu – medalie de argint la 100 metri, medalie de bronz la mini suliță

Ioan Negrea – locul 8 la proba de 100 metri

Cele două săptămâni petrecute în Emiratele Arabe Unite au constituit un bun prilej pentru tinerii maramureșeni de a vedea și de a experimenta lucruri noi. “Performanțele tinerilor noștri ne dovedesc încă o dată că abilitatea este ceea ce contează, nu dizabilitatea. Este important să reținem că, indiferent de situație, toți suntem egali și de noi depinde cum exploatăm șansele oferite de viață pentru a performa. Este încă o dovadă că în sistemul de protecție specială avem copii și tineri talentați, cărora viața nu le-a oferit întotdeauna ceea ce cu siguranță ar fi meritat, dar care au demonstrat încă o dată că se poate! Mulțumim reprezentanților Fundației HHC România pentru că au fost alături de tinerii noștri“, a declarat Alina Coste Mădăras, directorul general al DGASPC Maramureș.

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics sunt organizate după modelul Jocurilor Olimpice – la fiecare patru ani – și reprezintă cel mai mare eveniment sportiv și umanitar din lume în 2019.

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, nedreptății și intoleranței. În România din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.                 


Serviciul Comunicare, Registratură, Secretariat și IT

Administrare site | Administrare website | Realizare site