Persoanele cu dizabilități pot depune cereri pentru eliberarea Cardului european pentru dizabilitate
23/06/2017
Modificări aduse Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
04/07/2017

Moment artistic susținut de copii și tineri din sistem la Muzeul Satului

Duminică după-amiază, în a treia zi a manifestărilor dedicate Zilei Universale a Iei, mai mulți copii și tineri din sistemul de protecție au susținut un program artistic la Muzeul Satului din municipiul Baia Mare.

Tinerii artiști care în ultima perioadă s-au pregătit pentru eveniment provin de la casele de tip familial din Ardusat și Sighetu Marmației.

La rândul lor, fetele și-au prezentat propriile creații, cămășile tradiționale românești la brodarea cărora au muncit temeinic în ultimele săptămâni. Rezultatul final a fost văzut și admirat de cei prezenți la Muzeul Satului, copiii și tinerii noștri fiind răsplătiți cu ropote de aplauze.

Reamintim că inițiativa DGASPC Maramureș a fost susținută de Asociația SOS Bambini, care le-a asigurat fetelor materialele necesare confecționării iilor. Mulțumim pe această cale reprezentanților asociației pentru suport și ne exprimăm convingerea că vor fi alături de copiii și tinerii noștri și cu alte ocazii.

IMG_3220 IMG_3218 IMG_3216 IMG_3214 IMG_3204 IMG_3181 IMG_3176