1 IUNIE – ZIUA INTERNATIONALA A COPIILOR
30/05/2013
ACHIZIȚII PUBLICE
01/06/2013

OASPEȚI STRĂINI PRIN SERVICIUL DE VOLUNTARIAT

Serviciul European de Voluntariat (SEV) este un program al Comisiei Europene, finanţat prin programul ,,Tineret în Acţiune,, care sprijină serviciul de voluntariat transnaţional al tinerilor.

SEV permite tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pentru perioade de la câteva săptămâni până la 12 luni, în organizaţii dintr-o altă ţară decât ţara lor de reşedinţă, de regulă ţări din cadrul Uniunii Europene, din vecinatatea UE sau  alta tara partenera din lume.

În Romania, programul “Tineret in Actiune” este gestionat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării.

Incepand cu luna iulie, Asociaţia Team For Youth cu care colaborăm încă din anul 2010,  este din nou gazda a patru voluntari straini: Songul Unluol din Turcia, Anna Pluskota, Paulina Hejdukowska si Magdalena Neuberg din Polonia. Ei desfăşoară un stagiu de voluntariat de două, respectiv patru luni si în cadrul instituţiei noastre, ca urmare a parteneriatului încheiat cu asociaţia.

Cei patru voluntari străini sunt însoţiţi pe parcursul activitatilor desfasurate in locatiile din subordinea D.G.A.S.P.C, de voluntari romani, cunoscatori ai limbii engleze, pentru a facilita comunicarea in limba romana si relationarea cu copiii si personalul educativ.

Administrare site | Administrare website | Realizare site