telefonul-copilului
113_text

Rolul DGASPC Maramureș

Asigurarea aplicării, la nivel județean, a politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi a oricăror persoane aflate în nevoie, precum și dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale specializate, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de a menţine funcţionalitatea socială a persoanei, urmărind reinserţia în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar.
InfoCons 2. png (002)

Mai aproape de cetățean

Persoanele cu dizabilități sunt evaluate în patru locații din județul Maramureș

Precizări privind modalitatea de decontare a transportului pentru persoanele cu dizabilități

Tehnologie asistivă

INFO LINE 0751.015.063

LUNI - VINERI între orele 12.00-14.00


Misiunea noastră

Activitatea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureș se desfăşoară în conformitate cu strategiile naţionale şi judeţene în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei drepturilor copilului, principalul obiectiv constituindu-l diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite, în special prin creşterea numărului de servicii alternative destinate prevenirii instituţionalizării şi protecţiei de tip familial.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureș realizează şi asigură la nivel judeţean aplicarea măsurilor, politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror alte persoane aflate la nevoie.

Comunicare

03/03/2020

Rezultatul selecției dosarelor de înscriere la examenul de promovare organizat de DGASPC Maramureș pentru persoanele încadrate în funcții contractuale de debutant

Rezultat selectie dosare – promovare debutanti
03/03/2020

Rezultatele selecției dosarelor pentru grupul țintă din cadrul Proiectului “VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță”

Rezultate selectia dosarelor grup tinta VENUS – MM
28/02/2020

DGASPC Maramureș anunță organizarea examenului de promovare a personalului contractual

Anunt examen promovare personal contractual
25/02/2020

Anunț examen de promovare pentru persoanele încadrate în funcții contractuale de debutant din cadrul D.G.A.S.P.C. MM

Anunț examen de promovare pentru personal contractual
25/02/2020

Anunț organizare concurs pentru ocuparea pe durată determinată pentru funcții contractuale din cadrul D.G.A.S.P.C. MM

Anunț concurs ocupare funcții contractuale
19/02/2020

DGASPC Maramureș continuă recrutarea persoanelor interesate să devină asistenți maternali profesioniști

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș continuă în anul 2020 recrutarea persoanelor interesate să devină asistenți maternali profesioniști, prin intermediul proiectului “TEAM-UP: Progres în calitatea […]

Despre DGASPC Maramureș

Asigură asistenţă socială și servicii de specialitate următoarelor categorii de persoane:


  • Copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, aflaţi în situaţie de risc
  • Copii abandonaţi
  • Adulţi şi copii cu dizabilităţi
  • Persoane defavorizate, marginalizate, discriminate
  • Persoane vârstnice
Funcţionează ca instituţie publică, de interes judeţean, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean Maramureş.

    Direcția generală este furnizor de servicii sociale, acreditată prin Certificatul de acreditare seria AF nr. 000385, eliberat la 13.05.2014 de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Structura organizatorică, numărul de personal şi bugetul Direcţiei generale se aprobă prin hotărâre a Consiliului Judeţean Maramureş, astfel încât funcţionarea acesteia să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.

Administrare site | Administrare website | Realizare site