UNIUNEA EUROPEANA
Fondul Social European

GUVERNUL ROMANIEI
Ministerul Administratiei si Internelor

Inovatie in Administratie
Programul Operational
"Dezvoltarea Capacitatii Administrative"

Directia Generala de Asistenta Sociala şi Protectia Copilului Maramures

Proiect artistic pus în scenă cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități

0

Titlu: Proiect artistic pus în scenă cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, ASSOC Baia Mare, în parteneriat cu Teatrul Municipal Baia Mare și DGASPC Maramureș, vă invită la un proiect artistic inedit, care va aduce în lumina reflectoarelor problema tinerilor cu handicap, preocupările, grijile și visele lor.

 

Portavocea persoanelor cu dizabilități va fi una din rândul lor. Biro Emeric, Imi cum îl strigă familia și colegii din Asociația ASSOC, va urca pe scenă alături de actorii spectacolului “Povești din bucătărie”. Imi își va spune amintirile, iar lumea din sală va putea să afle de la el cum e să crești și să trăiești cu un handicap.

Spectacolul va avea loc în 4 decembrie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Municipal și face parte din programul Baia Mare – Capitala Tineretului din România”. Prezența la eveniment poate reprezenta atât o faptă bună, cât și o lecție pentru toată lumea. Partenerii proiectului artistic și-au propus să pună în valoare talentul persoanelor cu dizabilități, care, de cele mai multe ori, trăiesc departe de ochii lumii și nu sunt în prim plan.

 cover-teatru