birou_adoptii_0[1]

Drepturile de dezvoltare

Tuturor copiilor trebuie să li se asigure satisfacerea nevoilor de bază, nu numai pentru supravieţuire şi protecţie, ci şi pentru a-şi dezvolta personalitatea, talentele, abilităţile mentale şi fizice.

Ei au nevoie de tot ceea ce îi poate ajuta să crească şi să se dezvolte. De exemplu, au nevoie de prieteni şi de familie, de dragoste şi de distracţie, au nevoie de un mediu curat şi de locuri de joacă, de poveşti şi muzică, de şcoli şi biblioteci, precum şi de toate lucrurile care le stimulează mintea şi îi ajută să crească şi să se dezvolte de la an la an.

Toate lucrurile de care au nevoie copiii pentru dezvoltare trebuie să corespundă fiecărui stadiu de dezvoltare în parte. Dacă se sare o etapă, copilul va avea nevoie de ajutor special pentru a o compensa. De exemplu, un copil surd trebuie să înveţe o limbă înainte să împlinească cinci ani, fie că este o limbă vorbită sau un limbaj pentru surdo-muţi, deoarece aceasta e perioada propice, în care creierul construieşte conexiunile necesare pentru limbaj. Dacă se ratează această „fereastră de oportunitate”, copilul va avea nevoie de îngrijire specială sau de recuperare ca să ajungă din urmă stadiul de dezvoltare.

Prin urmare, copiii au drepturi de dezvoltare, precum dreptul la educaţie, dreptul la îngrijiri medicale, dreptul la asistenţă socială şi dreptul la joacă.

Părinţii, atât mama cât şi tatăl, sunt principalii responsabili pentru asigurarea dezvoltării copilului, care trebuie să ţină seama de capacităţile în dezvoltare ale copilului şi de drepturile de participare ale copilului.

Statul trebuie să ajute părinţii în această sarcină prin furnizarea unor facilităţi precum şcoli, spitale ş.a.m.d.

  • Copiii au dreptul de a primi o educaţie care să le permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii lor (art. 51.1).
  • Copiii au dreptul să crească alături de părinţii lor (art. 35.1). Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor (art.36.1).
  • Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept (art. 46.1).
  • Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială (art. 47.1).
  • Copiii au dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale (art. 48.1).
  • Copiii au dreptul la odihnă şi vacanţă (art. 53.1).

Drepturile de participare

Drepturile de participare le permit copiilor să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte vieţile lor. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a-şi exprima părerile, de a discuta problemele pe care ei le consideră importante, precum şi de a căuta şi a primi informaţii relevante pentru ei. În unele cazuri, legislaţia românească permite în mod explicit copiilor să aibă un cuvânt de spus după o anumită vârstă. De exemplu, copiii pot să-şi aleagă propria religie la vârsta de 16 ani, însă religia lor nu poate fi schimbată fără consimţământul lor nici înainte de vârsta de 14 ani.

Drepturile de participare ale copilului sunt, totuşi, limitate, în sensul că, pentru a şi le exercita, copiii trebuie să fie capabili să-şi formeze propriile păreri. Însă a nu se înţelege că drepturile de participare nu se aplică în cazul copiilor mici. Din contră, şi aceştia din urmă au nevoi şi capacităţi participative. În conformitate cu legislaţia românească, copilul în vârstă de peste 10 ani trebuie să fie ascultat în toate procedurile juridice şi administrative care îl privesc (de exemplu, copilul în vârstă de peste 10 ani pentru care s-a deschis procedura de adopţie trebuie să consimtă la adopţie). Şi copiii cu vârstă mai mică pot fi audiaţi, iar dacă autoritatea competentă consideră de cuviinţă, părerile copilului vor fi luate în considerare în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate ale copilului. Pe scurt, cu cât copilul avansează în vârstă, cu atât mai multe nevoi participative va avea, şi cu atât mai capabil va fi să-şi formeze propriile păreri. Prin urmare, drepturile participative devin extrem de importante la copii.

Copiii au dreptul

  • să-şi exprime liber opinia asupra oricărei probleme care îi priveşte (art. 29.1);
  • să fie ascultaţi în toate procedurile care îi privesc (art. 29.2);
  • Dreptul de a fi ascultat îi conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. (art. 29.3).
  • la libertatea de exprimare (art. 28.1);
  • la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie (art. 30.1);
  • la libera asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege (art. 31.1);
  • la protejarea imaginii lor publice şi a vieţii lor intime, private şi familiale (art. 27.1);
  • să depună singuri plângeri referitoare la încălcarea drepturilor lor fundamentale (art. 34.1);
  • Copilul aparţinând unei minorităţi nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte (art. 32.1);
  • la împlinirea vârstei de 14 ani, copilul poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale (art. 51.3);
  • să conteste modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii (art. 52.3).

Drepturile de protecţie

Majoritatea drepturilor copilului au un caracter protectiv. Copiii trebuie protejaţi împotriva unor situaţii de risc, precum transferul ilegal în străinătate, violenţă, abuz sau neglijare din partea părinţilor sau a îngrijitorilor săi, abuz sexual sau de altă natură, implicarea în traficul de substanţe ilicite şi traficul de copii.

Protecţia este necesară şi în cazul copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile: copii refugiaţi, copii cu dizabilităţi, copii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi copii aflaţi în zone de conflict armat.

În plus, trebuie protejate relaţiile copilului cu familia. Copiii au dreptul să îşi cunoască părinţii, să fie îngrijiţi de părinţi şi nu pot fi separaţi de aceştia decât în condiţii strict definite. Dacă are totuşi loc o astfel de separare, copiii au dreptul să menţină relaţii personale şi să fie în contact direct cu părinţii chiar şi atunci când locuiesc în ţări diferite.

Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva:

  • oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă (art. 89.1)
  • transferului ilicit în străinătate şi a nereturnării (art. 110.2.a)
  • exploatării economice (art. 91.1)
  • exploatării sexuale şi a violenţei sexuale (art. 110.2.c)
  • folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope (art. 93.1)
  • răpirii şi traficării în orice scop şi sub orice formă (art. 109.1)
  • pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante (art. 33.1 şi 89.1)
  • Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia (art.9.2).

Se acordă protecţie specială:

  • copiilor refugiaţi (art. 76.1 și 76.2)
  • copiilor cu dizabilităţi (art. 49.1)
  • copiilor aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice (art. 32.1)
  • copiilor aflaţi în zone de conflict armat (art. 80.1)
  • copiilor neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane (art.23.1)
  • copiilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal (art.84.1)

În relaţia cu părinţii, copiii au dreptul:

  • de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijiţi şi educaţi de aceştia (art. 17.1, 5.2, 35.1, 35.2)
  • de a nu fi separaţi de părinţi împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 38)
  • la protecţie alternativă (art. 44.1)
  • de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament (art. 17.1, 17.2)