Accesibilitate

12 IUNIE – ZIUA MONDIALĂ ÎMPOTRIVA EXPLOATĂRII PRIN MUNCĂ A COPIILOR: „Progresul este clar, dar mai sunt multe de făcut: să grăbim eforturile!”

Ziua Mondiala Impotriva Exploatarii prin Munca a Copiilor

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș marchează astăzi, 12 iunie, Ziua Mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, un moment de reflecție, conștientizare și mobilizare pentru protejarea drepturilor copiilor din comunitățile noastre.

Această zi a fost instituită de Organizația Internațională a Muncii (OIM) în anul 2002, pentru a atrage atenția asupra dimensiunii globale a muncii copilului și asupra eforturilor necesare pentru eliminarea acestei forme de abuz.

Tema din 2025, „Progresul este clar, dar mai sunt multe de făcut: să grăbim eforturile!”, subliniază faptul că, deși s-au făcut pași importanți în combaterea fenomenului, problema persistă, iar implicarea tuturor actorilor sociali este esențială pentru protejarea copilăriei.

Potrivit datelor centralizate la nivel național, în anul 2024 au fost înregistrate 216 cazuri de exploatare prin muncă a copiilor, dintre care 144 în mediul rural și mai bine de jumătate în cadrul familiei.

La nivelul județului Maramureș, în primul trimestru al anului 2025, autoritățile locale au raportat către DGASPC 17 cazuri de copii care muncesc în stradă, întorcându-se în familie la finalul zilei.

Aceste cifre evidențiază faptul că munca infantilă este o realitate încă prezentă, chiar și în comunități aparent stabile. Este imperativ să creștem vigilența și să întărim intervențiile, în special în zonele rurale sau defavorizate, unde riscul de exploatare este mai ridicat.

Conducerea DGASPC Maramureș: „Niciun copil nu ar trebui să își petreacă copilăria muncind. Copiii trebuie să învețe, să se joace, să fie ocrotiți și sprijiniți să-și atingă potențialul. De Ziua Mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor, reafirmăm angajamentul nostru de a colabora cu autoritățile locale, instituțiile publice, părinții și comunitățile pentru a preveni, identifica și combate orice formă de muncă exploatatoare care afectează copiii. Este responsabilitatea noastră comună să protejăm copilăria!”.

DGASPC Maramureș face apel la toți cei implicați – autorități locale, cadre didactice, părinți, vecini, reprezentanți ai societății civile – să fie vigilenți, să semnaleze orice suspiciune de exploatare și să contribuie activ la construirea unui mediu sigur pentru toți copiii.

📞 Pentru sesizări puteți apela numărul unic național pentru copii 119.

Serviciul Comunicare

Protectia Copilului

Adresa: Baia Mare, Str. Banatului, nr. 1

Telefon: 004-0262.22.89.99

Fax: 004-0262.22.83.22

E-mail: office@dgaspcmm.ro

Program de functionare:
luni - joi 8:00 - 16.30
vineri 8:00 - 14:00

Protectia Persoanei Adulte

Adresa: Baia Mare, Str.Victor Babes, nr 54

Telefon: 004-0262.21.70.09

Fax: 004-0262.21.70.09

E-mail: office@dgaspcmm.ro

Program de functionare:
luni - joi 8:00 - 16.30
vineri 8:00 - 14:00

DGASPC Maramures

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru.
Politica de Cookies