Motiv de bucurie mai ales pentru cei mici, Halloween-ul a fost marcat în majoritatea caselor de tip familial din cadrul DGASPC Maramureș
01/11/2021
Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, marcată în casele de tip familial din cadrul DGASPC Maramureș
20/11/2021

DGASPC Maramureș caută voluntari care să facă lecții și meditații cu copiii din casele de tip familial, în vederea pregătirii pentru Evaluarea Națională sau Bacalaureat

Mulțumim pe această cale tuturor voluntarilor pentru implicarea în numeroasele activități derulate împreună cu copiii și tinerii aflați în sistemul de protecție specială al județului Maramureș. Ajutorul oferit de voluntari contribuie constant la respectarea principiului interesului superior al copilului. Tocmai de aceea, apelăm la sprijinul celor care doresc să desfășoare anumite activități, pentru aprofundarea cunoștințelor dobândite de copii la cursurile școlare și pregătirea lor pentru examenele viitoare.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș intenționează să organizeze un program de lecții și meditații gratuite pentru copiii din sistemul de protecție specială, găzduiți în casele de tip familial, care urmează să susțină Evaluarea Națională sau examenele de Bacalaureat. Asta pentru că mulți elevi nu au reușit să țină pasul cu școala online, având în vedere că multe lecții s-au desfășurat în spațiul virtual din cauza pandemiei.

Având în vedere contextul actual, generat de pandemia COVID-19, intenționăm să extindem rețeaua de voluntari, cooptând profesori sau studenți aflați în ani terminali în familia noastră de voluntari, care să le poată oferi copiilor noștri puțin din timpul lor liber, cunoștințe, pasiune și înțelegere, să îi pregătească pentru următoarele examene și, astfel, să aibă parte de educația pe care o merită. Pe lângă limba română și matematică, suntem în căutarea unor profesori voluntari pentru discipline ca biologie, istorie, franceză și logică, atât în zona municipiului Baia Mare, cât și în Sighetu Marmației / Ocna Șugatag.

Pentru detalii vă rugăm să ne transmiteți intenția dumneavoastră de a susține lecții și meditații gratuite pentru copii la adresa office@dgaspcmm.ro, alături de coordonatele de contact. Programul de meditații va fi stabilit de comun acord cu voluntarii. Le mulțumim anticipat celor care doresc să îi ajute pe copiii din sistemul de protecție să ajungă mari, să se dezvolte, să devină cetățeni responsabili și să aibă parte de o viață mai bună.

Serviciul Comunicare, Registratură, Secretariat și IT

Administrare site | Administrare website | Realizare site