Tineri din sistemul de protecție specială al DGASPC Maramureș, în căutarea unui loc de muncă la Cafeneaua cu joburi din Baia Mare
23/09/2021
“Mai aproape de cetățean”: Programul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap în teritoriu, în luna octombrie 2021
01/10/2021

Persoane cu dizabilități de la CRRPH Sighet au vizitat localitatea Tulghieș, în care vor fi dezvoltate noi servicii sociale special concepute pentru ei

40 de persoane cu nevoi speciale de la CRRPH Sighetu Marmației, din cadrul #DGASPCMaramures, au participat la o excursie organizată în localitatea Tulghieș din comuna Mireșu Mare, într-o vizită de recunoaștere a locației în care vor fi dezvoltate noi servicii sociale, special concepute pentru ei. Excursia a avut ca principal scop familiarizarea rezidenților de la CRRPH Sighetu Marmației cu zona și oamenii locului, astfel încât tranziția să fie cât mai ușoară pentru ei.

La fața locului, tinerii găzduiți în prezent la CRRPH Sighetu Marmației au participat la activități de socializare și diverse jocuri împreună cu echipa care se ocupă de dezvoltarea serviciilor sociale și voluntarii. La final, toți cei prezenți au servit din preparatele pregătite în cadrul Restaurantului Social și Catering ASSOC.

Îmbunătățirea condițiilor de viață și creșterea gradului de independență sunt doar două dintre obiectivele generale ale proiectului ASSOC derulat în parteneriat cu DGASPC Maramureș. Persoanele cu dizabilități din Centrul de Recuperare de la Sighetu Marmației urmează să primească asistență si suport din partea specialiștilor, care să le consilieze și să le pregătească în vederea tranziției către locuințele protejate

Mulțumim pentru susținerea oferită de către comunitatea din Mireșu Mare, Primăriei și consilierilor locali implicați în derularea acestui eveniment.

 

Administrare site | Administrare website | Realizare site