Contract servicii de închiriere și întreținere purificatoare de apă pentru dotarea obiectivelor aparținând DGASPC Maramureș. Data limită de depunere a ofertelor 30.06.2021, ora 12:00
22/06/2021
Răspuns solicitare clarificări ADV1222444 la Contract servicii de închiriere și întreținere purificatoare de apă pentru dotarea obiectivelor aparținând DGASPC Maramureș
28/06/2021

Ziua Universală a Iei, marcată și în acest an la DGASPC Maramureș

Este deja o tradiție ca în fiecare an, la 24 iunie, la nivelul #DGASPCMaramures să marcăm Ziua Universală a Iei, odată cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cea străveche a Sânzienelor și Drăgaicei, din apropierea Solstițiului de vară (21 iunie), dedicată eforturilor de includere a cămășii cu altiță în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Mai mulți colegi din cadrul instituției poartă la serviciu cămașa tradițională, alăturându-se astfel tuturor celor care promovează portul popular, mai exact ia românească, pentru a scoate în evidență frumusețea acesteia. Intenția lor este de a sensibiliza în acest fel și alți maramureșeni asupra importanței promovării și păstrării valorilor tradiționale românești.

În activități dedicate Zilei Universale a Iei sunt implicați și copiii din casele de tip familial. De exemplu, mai mulți copii și tineri vor participa astăzi, de la ora 17, la evenimentul Cu IiA pe bicicletă, organizat de Consiliul Judeţean Maramureş și Ansamblul Folcloric Național Transilvania.

Cu siguranță, cel mai important pentru 24 iunie este trăirea în starea de sărbătoare. Nu întâmplător Ziua Universală a Iei a fost stabilită în această zi, cu multiple semnificații pentru cultura și spiritualitatea românească și universală.

Copiii din casele de tip familial din cadrul #DGASPCMaramures au marcat Ziua Universală a Iei prin activități specifice desfășurate în zi de sărbătoare: au îmbrăcat cu mândrie portul tradițional și au participat la evenimentele care au avut loc cu această ocazie.

De exemplu, copiii de la CTF Ștefan cel Mare Sighetu Marmației au sărbătorit Ziua Iei și totodată pe cea a Sânzienelor la Muzeul Satului, unde au participat la atelierul de pictură pe sticlă și la spectacolul folcloric dedicat sânzienelor. Mulțumim părintelui Eugen și Ciprian de la Oratoriul Sf. Francisc Sighetu Marmației pentru transport.

Activități dedicate Zilei Universale a Iei s-au desfășurat și la CTF Pandurilor, CTF Axa și Centrul de Primire în Regim de Urgență Sighetu Marmației, cu scopul de a conștientiza cât de importantă este păstrarea tradițiilor peste veacuri.

 

#ZiuaUniversalăaIei #Sânziene #CămașaTradițională #ZiuaIei2021 #RomanianBlouseDay

Administrare site | Administrare website | Realizare site