Accesibilitate

Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramureș

Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramureș se organizeaza si functioneaza potrivit prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificata si actualizata si Hotararea Guvernului nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea si functionarea Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.

Comisia de evaluare este organ de specialitate al consiliului judeţean, după caz, al consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, cu activitate decizională în materia încadrării persoanelor adulte în grad şi tip de handicap şi are următoarea componenţă:

a) preşedinte – un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină internă, medicină de familie sau un medic de medicină generală, absolvent de cursuri de management în domeniul sociomedical;

a^1) vicepreşedinte – un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină de familie sau un medic de medicină generală, propus de directorul executiv/directorul general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului;

b) un medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă, medicină de familie sau un medic de medicină generală, propus de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;

c) un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în beneficiul persoanelor cu handicap;

d) un psiholog;

e) un asistent social;

f) un membru licenţiat în ştiinţe juridice şi cu experienţă în dizabilitate.

Persoanele interesate pot obtine informatii suplimentare referitoare la activitatea Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramures de la secretariatul comisiei  din Baia Mare, strada Dr. Victor Babeș nr. 54, telefon 0262.217.009 – interior 14 sau la adresa de e-mail comisieadulti@dgaspcmm.ro.

Comisia pentru Protecţia Copilului Maramureș

Comisia pentru Protecţia Copilului, prevăzută la art. 115 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este organul de specialitate, fără personalitate juridică, al consiliului judeţean, cu activitate decizională în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

Comisia respectă, promovează şi garantează drepturile copilului în toate activităţile pe care le întreprinde.

Comisia este alcătuită din 7 persoane şi are următoarea componenţă:

  • a) secretarul judeţului – preşedinte;
  • b) directorul general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului – vicepreşedinte;
  • c) un medic cu certificat de membru al Colegiului Medicilor din România, având cel puţin gradul de medic specialist în una dintre următoarele specialităţi medicale sau asimilate: neurologie pediatrică, pediatrie, psihiatrie pediatrică sau orice altă specializare pediatrică, desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană – membru;
  • d) un psiholog sau un psihopedagog desemnat de inspectoratul şcolar judeţean, – membru;
  • e) un reprezentant desemnat de agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, de preferinţă un asistent social – membru;
  • f) doi reprezentanţi ai organismelor private acreditate, propuşi de secretarul judeţului – membri.

Persoanele interesate pot obtine informatii suplimentare referitoare la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului Maramureș de la secretariatul comisiei – telefon 0262.228.999 – interior 39 sau la adresa de e-mail comisiecopii@dgaspcmm.ro.

Protectia Copilului

Adresa: Baia Mare, Str. Banatului, nr. 1

Telefon: 004-0262.22.89.99

Fax: 004-0262.22.83.22

E-mail: office@dgaspcmm.ro

Program de functionare:
luni - joi 8:00 - 16.30
vineri 8:00 - 14:00

Protectia Persoanei Adulte

Adresa: Baia Mare, Str.Victor Babes, nr 54

Telefon: 004-0262.21.70.09

Fax: 004-0262.21.70.09

E-mail: office@dgaspcmm.ro

Program de functionare:
luni - joi 8:00 - 16.30
vineri 8:00 - 14:00

DGASPC Maramures

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru.
Politica de Cookies