Anunț achiziție directă
22/08/2016
Mesajul directorului DGASPC Maramureș, la început de an școlar
12/09/2016

Toți copiii de pe Pirită vor urma din toamnă o formă de învățământ

În perioada iunie – august 2016, în municipiul Baia Mare s-a derulat programul educațional și de sprijin pentru copiii care trăiesc în comunitatea de pe Pirită, denumit Grădinița de Vară. Activitățile s-au desfășurat la Grădinița nr. 33 din Baia Mare și au fost organizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș în parteneriat cu Serviciul Public Asistență Socială (SPAS) Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Fundația HHC România și Fundația de Voluntari Somaschi. Beneficiarii acestor activități au fost peste 50 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani, copii care nu au avut până acum acces la o formă de învățământ.

După perioada de cunoaștere și adaptare, activitățile Grădiniței de Vară s-au concentrat pe dezvoltarea de deprinderi de igienă personală, de respectare a regulilor de bună purtare, de alfabetizare și comportament în societate. De asemenea, copiii au primit o masă caldă, au vizionat desene animate și au învățat jocuri noi, cu sprijinul voluntarilor de la fundațiile partenere. De precizat că acești copii au participat în mod voluntar la activitățile cuprinse în programul Grădiniței de Vară, singura motivație fiind bucuria de a învăța lucruri noi. Și părinții acestor copii au fost implicați activ în programul grădiniței și consiliați în legătură cu abilitățile lor parentale.

În același timp cu programul de la grădiniță, echipa de asistenți sociali și asistenți medicali comunitari din cadrul SPAS Baia Mare a realizat planurile de servicii pentru toate familiile care locuiesc pe Pirită. Rezultatul final al tuturor demersurilor din această perioadă este că 94 de copii, adică toți copiii de vârstă școlară din zona Pirită, vor urma din toamnă o formă de învățământ în conformitate cu nevoile lor individuale.

DGASPC Maramureș va monitoriza adaptarea acestor copii la grădiniță și școală și le va oferi în continuare sprijin alături de instituțiile și fundațiile incluse în program.

 

Director general,

ALINA COSTE-MĂDĂRAS

 

IMG_2107 IMG_2113 IMG_2115 IMG_2120 IMG_2140 IMG_2144 IMG_2156 IMG_2170 IMG_2178 IMG_2182 IMG_2190 IMG_2196 IMG_2218 IMG_2235 IMG_2237 IMG_2240

Administrare site | Administrare website | Realizare site